La poala crucii vin Isuse
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 27/12/2022
La poala crucii vin Isuse, cu-al meu suspin ce este-adus,
De cei ce-ncearcă să-mi oprească, un zbor ce se îndreaptă-n sus,
Chiar de mă plâng adesea Doamne, eu știu că mă-nțelegi mereu,
Tu mă-nțelegi căci nu ești Tată, un om... ci ești un Dumnezeu.

La Tine vin să-mi strig durerea, să-ți cer iertare mult aș vrea,
Pentru acele clipe-n care, eu nu eram în voia Ta,
Mi-e inima și întristată, căci Ție eu doar ți-am cerut,
Mi-ai împlinit mereu dorința, fără să fac ceva mai mult.

La Tine-mi strig amărăciunea, ce-o beau căci stă în fața mea,
Din nou îți cer să-mi dai putere, ca să o ei de nu vei vrea,
Puterea cea de Tine-adusă, mă va-ntări în ceasul greu,
Să ies biruitor din toate, ce le-ntâlnesc în drumul meu.

La poala cruci-aduc necazul, sub care sunt eu gârbovit,
Aduc povara ce m-apasă, să urc nu pot spre infinit,
Umil... tăcut aștept din ceruri, să îmi aduci Tu ajutor,
Sa-mi netezești a mea cărare, căci vreau eu liber ca să zbor.

Să trec aș vrea de clipe grele, cu deznădejdi ce mă hrănesc,
De mână să mă ții Tu Doamne, atunci când iarăși obosesc,
Vreau să mă-mbraci doar cu iubire, iubirea Ta s-o simt mereu,
Să-mi fie scut de apărare, când iar răcnește acel rău.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 199
Opțiuni