Mi-am îndreptat privirea, doar înspre fericire,
Căci zilele-mi sunt pline, de lacrimi ce se scurg,
Din inimă din zorii cei vii ai dimineții,
Și până iar se-arată, al serii viu amurg.

Privesc plin de nădejde, că vine mai îndată,
Spre mine izbăvirea, promisă de Isus,
Și-aștept cu nerăbdare, privind mereu spre ceruri,
Înaintând agale, ducând ce am de dus.

Privesc fără o data, ca să clipesc spre zare,
De unde se aude, un glas așa duios,
Căci el mi-aduce mie, atâta alinare,
Și timpul cel cu ploaie, îl face mai frumos.

Nu-mi voi pleca privirea, să-mi stea pământu-n față,
Căci nici-o bucurie, nicicând nu mi-a adus,
Mereu mă-nveselește, și îmi aduce pace,
Puterea ce o are, al meu Stăpân... Isus.

Mi-am îndreptat privirea, spre dragostea divină,
Ca să îmi stea în față, oriunde aș păși,
Ca să îi simt fiorul, ce inima-mi cuprinde,
Ca să nu mă doboare, oriunde eu aș fi.

Privesc plin de speranță, spre marea izbăvire,
Ce va veni îndată, și-atunci eu voi zbura,
Spre veșnicia care, de mine e dorită,
Spre ea privesc eu astăzi, și nu voi înceta.