Fiecare poartă-n sine

Fiecare poartă-n sine
O lume necunoscută
Și-un mister din slăvi divine
De-o splendoare neîntrecută,

Toți suntem lumini și umbre
Între „răsărit” și „apus”,
Toți suntem adâncuri sumbre
Ce tânjim după ce-i „sus”,

Fiecare are în suflet
Un adânc întunecos,
Stăpânit de moarte-n umblet
Până-L află pe Hristos.

Dar și-n noaptea sa meschină
Fiecare-și vede „cerul”
Cu planete de lumină
Care-i lămuresc „misterul”...

Da! O lume-i în fiecare,
Cu-adâncimi necunoscute,
Înălțimi fără hotare
Și zări nerecunoscute

Ce-și impun dreptul sub soare
Mărginindu-și orizontul
Între „sosire” și „plecare”
Unde își aștern acontul...

Suntem lumea nevăzută
Care-un chip își zugrăvește
Pentru lumea cunoscută
Ce-n ochi, zilnic ne privește.

Suntem lumi de rău sau bine
Făurite în ascuns
Și descoperite-n sine
De-ochii Celui Nepătruns...

Tu te stingi, dar vei apare
Tu și lumea ta cu tine,
Înainte Celui Care
Universu`-n mână ține.

Acum vezi ca într-o oglindă
Lumea ta și Voia Lui
Da într-o zi au să-ți cuprindă
Ochii Slava Domnului.

Ai să-L vezi pe Sfântul Miel!
Dacă mori față de sine,
Vei putea trăi cu El
Și aici și-n Slăvi divine!

Că-aici totu-i trecător
Timpul trece, viața trece
Dar ce har mângâietor:
Că-n vecie vom petrece

Cu al nostru Mântuitor,
În prezența Sa divină,
Unde veșnicul decor
E splendoare și lumină.