Pe aripi de îngeri mă suie,
Atunci când eu spun: "Nu mai pot!"
În palme străpunse de cuie,
Mă poartă al meu Savaot!
El, Domnul oștirilor știe,
Durerea și oful din piept,
Dar zilnic îmi dă Apa Vie
Și mană cerească, ce-i drept!

Și-atunci, să cârtesc în vâltoare,
Când știu că-i prezent Adonai?
E Domn și Stăpân, e Cel care,
O poartă deschide spre rai!
Ce jertfă-ar putea face omul,
Să-și spele și vina și starea?
Cum pot compara eu atomul,
Cu cerul, pământul și marea?

Cum pot să compar universul,
Cu ce îmi văd ochii-n prezent?
Și cât pot cuprinde în versul
Ce-l scriu într-un timp de advent?
Mi-așez lângă iesle trăirea
Și sufletu-ntreg îl cobor,
Pe-o mână de fân, stă Iubirea,
Un Prunc nou născut, un Odor,

Prin El am eu astăzi putere,
Să sper și să cred că-ntr-o zi,
Nici plânset n-o fi, nici durere,
Doar soare și flori pe câmpii,
De-aceea, din valea de plângeri,
Privirea-mi ridic înspre munți,
Văd aripi întinse de îngeri
Și știu că suspinul mi-asculți,

Pe față simt raza de soare,
Aromă de mir și tămâie,
Cum pot să mai spun că mă doare,
Când Tu m-ai salvat din robie?
Smerit vreau s-aștept, în tăcere,
Chiar dacă mai plâng uneori,
În iesle și cruce-i putere,
Căci soarele-l văd, printre nori!

Atunci când eu spun: "N-am putere!",
Tu-mi dai biruință, Mesia,
Mi-aduci prin Duh Sfânt mângâiere
Și-n suflet așterni bucuria,
Mă faci să privesc în istorie,
Să văd, să învăț, să iau seamă,
Să fiu pregătit pentru glorie,
Când Tatăl, copiii Își cheamă!

27/12/2022, Deva- Lucica Boltasu