„Noaptea”-mi cântă...
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Sărbătorile de iarnă  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de Ioanhapca in 28/12/2022
„Noaptea”-mi cântă...

„Noaptea”-mi cântă „leru‑i ler”,
Întorcând o filă‑n carte,
Sparg cristalele de ger
Dintre viețuiri și moarte
Și zăresc dintr‑un ungher
„Primăvara” ce‑i departe,
Îmbiind să îi ofer
Din inimă încă-o parte...

Visu‑mi zboară printre țurțuri
De îndoită frumusețe
Spre deșertul cel cu puțuri
Sfredelite‑n tinerețe.
Cuget câteva cescuțuri,
Golind carul de tristețe
Și de vechile doruțuri,
Să mai fug de bătrânețe.

Când ies razele de soare,
Peste munții mei de gheață
Se ridică ca o boare
Noi simptome de speranță
Și‑n inima‑mi pieritoare
O scânteie de viață
Vrea prin gene să strecoare
Mulțumiri de dimineață.

Călărind pe curcubeie
Frumos multicolora-te,
Visele încep să ieie
Forme vii și‑adevărate,
Hainele încep să steie
Pentru veșnicii curate
Și simțirea‑i o scânteie
De‑adorări nemăsurate.

Noapte-i dar visăm cu toții
La slăvita Dimineață,
Apărându‑ne de hoții
De încredere și speranță
În Cel Sfânt ce îndreaptă sorții
Celor vii ce cred în Viață
Și‑a zdrobit puterea morții
Cu temnița ei de gheață!
Uneori realitatea acestei vieți e ca o noapte cu vise și coșmaruri ce se topesc înaintea „Zorilor” adevăratei vieți, dobândite prin credință
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 759
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni