Tu m-ai vãzut la margine de groapã
Când solul morţii-n faţã-mi apãru;
Cã numai cel ce are zile, scapã,
Iar lucru-acesta-l hotãrâseşi Tu!

Eu ştiu cã viaţa mea nu-i o-ntâmplare
Şi sunt convins de bunãtatea Ta;
Cã dai nãdejde celui care moare,
Când ziua prinde-a i se-ntuneca.

Nu omul stã la cârma vieţii sale
Şi, pe suflarea lui, nu-i el stãpân!
Momente dragi sau clipele de jale,
Le mai trãieşte-n caz cã-i mai rãmân.

Cu fiecare orã, care trece,
Trecutul sãu e mai bogat c-un ceas!
Obrazul ud sau o sudoare rece
Rãmân atunci când viaţa s-a retras...