Anul Nou cu bucurie, pentru noi acuma vine!
Când se duce anul vechi și apare anul nou
Ne gândim înfricoșați, oare, ultimul va fi?
Oare noi vom mai ajunge să primim altu, cadou
Credincioși ne va găsi sau vom fi pe căi pustii?
Întrebări avem destule, dar răspunsul nu îl știm
Cu strădanie să încercăm și să ținem calea dreaptă
Neîntrecuți în fapte bune în acest an ca să fim
Căci la urmă vom primi cununa, Isus ne așteaptă!
Zi de zi să ne luptăm și să fim cum vrea Hristos
S-avem cugetul curat, mintea limpede și clară
Crezul și mâinile noastre să lucreze cu folos
Și să adunăm la cer comoara care e scumpă și rară
Cuvântul ca să ne fie ghid și-n anul care vine
Fiecare clipă dată, s-o trăim în adorare
Pe Isus să Îl slujim, El în putere ne ține
Glorie mereu să-I dăm, să-I aducem închinare
Și anul răpirii vine, vremurile-s ca trecute
Zi de zi ne apropiem de venirea lui Isus
Multe prorocii făcute, deja au fost împlinite
Și ne așteaptă Împărăția cea eternă, ce e sus
Să fim fericiți că vine un An Nou cu bucurie
Și Isus a îngăduit, mai mult să ne pocăim
Mulțumire să Îi dăm pentru viața-n veșnicie
Credincioși pe calea Sa să luptăm, uniți să fim!
Căci suntem ai Lui copii, pentru noi El S-a jertfit
Din sângele Lui cel sfânt El ne-a dat, ca să trăim
Anul Nou cu bucurie din mila Sa am primit
Căci a mai îngăduit în viitor mai buni să fim
Slavă Ție, bun Isus, milostiv ești și mărit
Ne-ai dat zile să trăim să împlinim ce ne-ai cerut
Iată, Noul An acum, e aicea, a venit
Și mai buni de acum să fim, cele rele au trecut.
Amin
Câmpia Turzii, 31 decembrie 2022