Fii lumină-n astă vreme, fiule de Dumnezeu,
Ca să vadă lumea-ntreagă, când e noapte-un far mereu.
Să se vadă după tine, urma care duce sus,
Fii lumină-n astă vreme, nu fi stins... nu sta ascuns.
Luminează-ntotdeauna, pe oriunde te-ai afla,
Să te vadă cei ce-n beznă, stau lângă ființa ta.
Să te vadă chiar și orbii, că tu ești doar luminos,
Să se vadă-ntotdeauna, că în tine e Hristos.
Fii lumină căci e timpul, care este la sfârșit,
Nu lăsa ca să te stingă, vremurile ce-au venit.
Fii o flacără aprinsă, chiar de uneori ți-e greu,
Ca să fii văzut din ceruri, de preasfântul Dumnezeu.
Să nu pâlpâi pe-a ta cale, tu să fii mereu aprins,
Cel ce arde după Domnul, nu va fi vre-o dată-nvins.
Cel ce arde după viață, nu-i vre-o dată fumegând,
Când privește El din ceruri, vii făclii doar căutând.
Fii un foc aprins sub ploaie, chiar și în bătăi de vânt,
Dragostea să ardă-n tine, dorul după locul sfânt.
Nu lăsa ca nici furtuna, să te stingă-n drumul greu,
Căci vazută-ți este para, de preasfântul Dumnezeu.
Nu te stinge-n suferință, tu în ea privește-n sus,
Cu-ale tale lacrimi udă... focul doar după Isus.
Apele din Marea vieții, chiar de se vor ridica,
Tu rămâi aprins întruna, să te poată El vedea.