Un glas se aude…
Ca un cânt al durerii,
Ca un vuiet pe mări,
Ca un trup ce-i străpuns
Și înfășat în vâltori.

E un strigăt…
Ce plânge Gomora,
Ce trezește poporul din a nopții visări,
Ce șterge de răni un om tâlhărit
Și lăsat într-un colț, al marii uitări.

Se-aude, cum plânge Rahela
Jelindu-și copii
Și răni care dor
Ne leagă într-un strigăt
Al noii chemări.

E un strigăt
Ca un cânt,
Ce răzbate din munții
Prea tăcuți, uneori
Ascultă… cum plânge pământul
Și glasul acela ce strigă de zor:

Te naști să trăiești,
Chiar dacă știi că ai să mori,
Să nu cânți un cântec
De jale și dor

Doar lebăda cântă spre-un așa viitor
Tu, fii astăzi vultur,
Tu cară-ți în zbor
Durerea nespusă…
Tu… ai viitor!