Recunoştinţă

Cat bine îmi faci, iar adesea
Vad doar suferință si greu si necaz
Privirea nu-mi este mereu ațintită
Spre Tine Cerescul, măreț Suveran!

De ce sa privesc printre lucruri mărunte,
Când ești Creatorul si faci din pamant chiar si omul!
De ce sa mai fiu întristată si plina de griji
Ca nu-mi iese planul, ca totul sa stins! ?

Nu pot sa te asemăn cu nimeni de-aici,
A Tale planuri sunt veșnic ideal de ne-învins
Tu ști ce-i mai bine, mai bun sau plăcut.
Si vreau ca prin Tine sa stau si s-ascult.

Tu ochii-mi deschizi sa vad mântuirea
Si jertfa ce-n locul meu ai adus,
Sa simt bucuria învierii in glorie
Sa vad câtă parte din tot mi-ai făcut.

Ce-as face far tine o Doamne Prea Sfinte
Când valuri si neguri si vanturi se-abat,
Ce-as face atunci de n-ai fi cu mine
De nu le-ai conduce si nu le-ai strunii! ?

Mă apropii de Tine cu adânca umilință,
Cu inima frânta, iertare îți cer,
Iti cer indurare cu sânta căință,
Te indura Stăpâne de acolo din cer.

Imi umple întreaga fiinţă cu pace,
Imi toarnă in suflet putere sa sper,
Condu-mă pe drumul cu multa lumina
Si ia-mi Tu povara in drum către cer.

Oh fa ca prin mine sa curgă viată
Răbdarea si pacea si dragostea Ta,
Imi umple lăuntrul sa de-a înafara
Sa fiu bunătate si loc de refugiu.

Amin.

Florica M
https://evremeata. wordpress. com