Când m-ai chemat Isuse, am venit la Tine
Călcând ca pe uscat, pe valuri de suspine,
M-ar fi sorbit în pântec talazul așchiat
Dar eu Te priveam țintă și nu m-am scufundat.

Un munte de Credință, acum unde s-a dus?
Bulboana mă înghite, nu mă lăsa, Isus!
M-ai jăruiesc prin ofuri spuza în tăciune,
Căci vreau în limbi de foc să ard în rugăciune.

Mi-e dor de glasul Tău, mi-e dor de părtășie,
Iartă-mă Isuse! Mi-e inima pustie,
Arată-mi că Îți pasă, că nu m-ai părăsit!
Ce sunt eu fără Tine? Numai pământ, atât!

Flămând, prea însetat mi-e sufletul acum,
Alunecat în râpă, m-am abătut din drum,
M-au troienit nimicuri fără de valoare,
Nu mai găsesc nici Calea cu urmele Tale.

Vino iar Isuse, ridică stăvilarul!
Blocată-s într-o stare, e pe sfârșite Harul...
De nu mai pot vâsli, du-mă pe flux ”nainte
Și la mal mă toarnă în Dragostea fierbinte!