Nu pot cuprinde Iubirea-n poeme,
Strivită-n teasc de rime-împerecheate,
Să văd cum plânge, să aud cum geme,
Să nu ne amăgim, chiar nu se poate.

Dar Ea S-a frânt pe cruce la Golgota
Și ca fărâmă așa știu că-încape,
Precum aș prinde un lumen dintr-o stea,
Apoi cu versul S-o arunc pe ape.

Cine-o găsește să o ia la cină
Ca bob de-astâmpărare, panaceu,
Nu-i bob cules din miriște străină,
Este din lanul crescut de Dumnezeu.

Aștept o zi, ecou de unde sfinte,
Când în ceata mare de răscumpărați
Se-întorc copii la pieptul de Părinte,
În cortul Iubirii ca surori și frați.