Din răni, din suferințe erupe un suspin...
Așa erupe dorul din omul peregrin,
Ne-îndulcim viața cu florile din glastră,
Dar de la Dumnezeu spre mângâierea noastră.

Ni se lungesc umbre, rămân spre înserare
Lingouri, traiectorii arse în cuptoare,
Am fost, nu vom mai fi, doar suntem pe vecie
Moștenitori cu Isus în Împărăție.

Se-apropie Nunta, avem o zestre bună,
O haină de Mireasă, proaspătă cunună,
Oglinda nu arată nici o zbârcitură
Și știm cum să iubim și știm cum se îndură.

Dacă am înțeles cum Dumnezeu ne-învață
Și ne-am împlinit rostul trecerii prin viață,
Atunci cu siguranță așa o să fie
Și chiar putem să plângem plini de bucurie!