De ai inima smerită, Domnul te va ridica,
Obosit când ești pe cale, noi puteri El îți va da,
De te-apleci sub valul vieții, vei putea să treci de el,
Cum urca pe dealul crucii, aplecat Emanuel.

De vei sta în umilință, jos la crucea lui Isus,
El va duce-a ta povară, de te va vedea supus,
Va lupta El pentru tine, dacă Tu îi vei cânta,
Chiar în toiul cel de luptă, când puteri nu vei avea.

De pe mijloc de cărare, de nu te vei abătea,
Slava Lui dacă în față ca să meargă vei lăsa,
Harul cel divin o clipă, el nu te va părăsi,
Vei avea de el tu parte, pe oriunde-aici vei fi.

Doar în așteptare lungă, biruință vei avea,
Rugăciuni și lacrimi multe, dacă Domnul va vedea,
Cu o inimă deschisă, către-un nou Ierusalim,
Către viață, mântuire, Către locul cel divin.

De ai inima smerită, El o va vedea de sus,
Și nu va lăsa o clipă, ca să fii zdrobit... răpus,
Căci pe cei ce-n ascultare, de cuvânt stau zi de zi,
De ispită, încercare, Domnul îi ca izbăvi.

De vei trece și prin vale, o ieșire vei vedea,
Dacă este-n a ta viață, împlinită voia Sa,
Îți va fi El călăuză, de asculți de glasul Său,
Cel de sus ce îți vorbește, este El doar Dumnezeu.