De ți-e mersul vieții tale, fără tată pe pământ
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 17/01/2023
De ți-e mersul vieții tale, fără tată pe pământ,
Nu uita ca ai în ceruri unul ce e veșnic sfânt,
Iar de ești fără de mamă, El și mamă-ți poate fi,
Este Cel ce niciodată, nu te poate părăsi.

Dacă ești orfan pe lume, tu să nu descurajezi,
Căci te-a înfiat Stăpânul, cerurilor... doar să crezi,
Să nu lași să te cuprindă, întristarea ce ar vrea,
Să îți spună că ești singur, Domnul e de partea ta.

Nu-asculta de voci străine, căci în fața ta-i mereu,
Cel ce-ți este El Părinte, este sfânt... e Dumnezeu,
El e Cel ce grija-ți poartă, pe oriunde tu ai fi,
Stă de veghe pentru tine-n miez de noapte dar și-n zi.

De la răsărit de soare, până la al lui apus,
Ești pe-un braț mereu puternic, este brațul lui Isus,
Chiar de n-ai astăzi pe nimeni, El prieten îți va fi,
Unul sfânt ce niciodată, nu te poate părăsi.

Îți va fi mereu alături, El te va-ntări mereu,
El orfanilor le este, mângâiere... Dumnezeu,
Îi hrănește, îi îmbracă, El și ție îți va da,
Tot ce ai de trebuință, căci ești sub privirea Sa.

De-ți lipsește mângâierea, mângâiere îți va da,
De-ți lipsește alinarea, alinare-ți poate da,
Tu să nu uiți nici-o clipă, chiar de ești azi pe pământ,
Un orfan... tu ai un Tată, te așteaptă-n locul sfânt.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 178
Opțiuni