Eu nu știu Doamne ce vrei Tu, ca să mai faci din mine,
Dar știu că ce-i din mâna Ta, e tot doar pentru Tine,
De ma vei trece prin pustii, vei fi izvor de ape,
De ziua-n urmă ea va fi, vei fi cu mine-n noapte.

Eu nu știu cât vei frământa, ce-ai pus Isuse-n mine,
Dar știu că dacă este greu, e totul înspre bine,
Chiar dacă azi cu-amar doar plâng, va fi și fericire,
Căci Tu în mine ce ai pus, e dor de nemurire.

Nu știu cât Tu mă vei lăsa, în mijloc de pustie,
Dar știu că-n ea puteri doar noi, Tu îmi vei da și mie,
Eu știu că nu mă vei lăsa, Să fiu o pradă-n noapte,
Nu vei lăsa să fiu condus, nici de străine șoapte.

Nu știu ce-n față va veni, pe drumul vieții mele,
Dar știu că-n fața mea ești Tu, în vremi ce-s bune... grele,
Chiar dac-un vânt ar apărea, eu știu că el de Tine,
Este știut și-l vei opri, de va bătea-nspre mine

Eu știu ca este pasul meu, pe urma cea lăsată,
De Tine când pe deal urcai, căci este-nsângerată,
E-amară Doamne este grea, mă gârbovește-n vale,
Dar știu că-n cer mă duce ea, căci plină e de jale.

Din mine ce ai vrea să faci, nu pot să știu vre-o dată,
Dar orice-ar fi eu știu c-o faci, din dragostea de Tată,
Oricât de greu mie mi-ar fi, să nu privești la mine,
Ci du-mă Doamne ca să fiu, în veșnicii cu Tine.