Tatăl minciunii

Luceafăr fals, stăpân azi în lume
Pe toţi îi cheamă la el să-i adune.
Se plimbă mândru, falnic pe pământ
Lumea se-nchină la a lui cuvânt.

Ia stelele cu mâna din a lui cunună
Le dăruieşte celor ce i-se-nchină.
Le dă putere şi slavă cu el să domnească,
Căci prin ei încearcă să stăpânească.

În lume tot mai sus îi înalţă
Povestea minciunii le spune, îi învaţă
Ce de la început el a cunoscut,
Pentru că minciuna din el s-a născut.

În jurul lui să-i strîngă
Pe toţi ar vrea, să-i convingă
Că pe drumul cel bun sunt,
Se foloseşte de Sfântul Cuvânt.

Pe scaunul lui de domnie
În cadru oficial îi pune, îi suie.
Cu mâna pe Sfântul Cuvânt
Ei depun un fals jurământ.

După ce-au ajuns la putere
Bunul simţ nu mai e, piere.
De jurământul ce l-au depus
Nu-şi amintesc, de parcă nu ei l-au spus.

Cuvântul e un văl ce şi-l pun
Minciună în faţa lumii când spun,
Puterea îi neagă şi nu-l cred
Lumina ce vine din El nu văd.

Nu vor să vadă, să ştie, să-nţeleagă
De unde vine şi câte chipuri leagă
A lui înfăţişare şi ce asemănare
De la început în toate are.

A fost creat demult, întradevăr
Frumos la chip, strălucitor luceafăr,
A coborât apoi şi chipul următor
De şarpe a fost, şarpe amăgitor.

În şarpe mii de ani el s-a târât
Şi-a amăgit pe cei de pe pământ,
Azi însă e balaurul cel mare
Ce pe pământ nu are asemănare.

E supărat, pe nări îi iese foc,
Să-i nimicească ar vrea pe loc,
Pe cei ce ţin poruncile lui Dumnezeu
Şi mărturia lui Isus o au mereu.

Cu fiara acum s-a înfrăţit,
Ce-n mare era şi-n lume-a ieşit,
A lui putere şi autoritate i-a dat,
Scaunul de domnie ei i-a cedat.

Rănită de moarte fiara părea,
Acum însă rană nu mai avea,
Puterea, mărirea i-a dat vindecare,
Admiraţia lumii din plin are.