Nu-ntoarce nimănui rău pentru rău
În semn de cruntă răzbunare
Judecător e numai Dumnezeu
În orișice împrejurare
Nu te lăsa prea lesne biruit
De rău, când încercarea vine
Ci-n toate când ești ispitit
Tu biruie răul prin bine
Dă-i pâine celui care-ți face rău
Și apă dacă-i este sete
Căci grămădind cărbuni pe capul său
Poate că va avea regrete
Trăiește-n pace dacă-i cu putință
Cu toți acei din jurul tău
Și urmărește-n toate cu credință
Să-i fii pe plac întâi Lui Dumnezeu
De tine-atârnă-amice s-ai în viață
Belșug și binecuvântare
Dacă în toate-L pui pe El în față
Și stai smerit la Sfintele-I picioare
Întoarce-i blând și celălalt obraz
Celui ce te lovește
Căci Domnul vede-al tău necaz
Și pentru tot te răsplătește