Eu cred că Tu mai poți să faci minuni
Autor: Puiu Chibici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Iasmiina in 25/01/2023
Eu cred că Tu mai poți să faci minuni
Când noi nu mai avem nici o speranță
Că poți să liniștești și azi furtuni
Și să ne duci la țărm în siguranță

Tu ai la toate Doamne rezolvări
Când noi nu mai vedem nici o scăpare
Tu faci prin ape și prin văi cărări
Căci ești un Dumnezeu nespus de mare

Cred cu tărie că ești neschimbat
În slavă, în mărire și-n putere
Și-atunci când cu credință ești chemat
Tu vii s-aduci alin și mângâiere

Mai cred, că Tu ești viu și lucrător
Și încă asculți a noastră rugăciune
Și-atunci când Te chemăm în ajutor
Tu ne conduci către limanuri bune

Tu Doamne niciodată nu faci rău
Căci Tu ești necuprins în bunătate
Și ne primești oricând la Tronul Tău
Când ridicăm spre ceruri mâini curate

Da, cred că ai rămas același
Milos și blând și binevoitor
De-aceea așteptăm ai Tăi pași
Să-i auzim o Doamne în pridvor.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 746
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni