, , Spune-mi Doamne de ce-n lume este ură şi război?
De ce dragostea se stinge şi-i atâta iarnă-n noi?
De ce plânge cerul Tată? Fulgii albi unde s-au dus
De nu vin să curăţească sufletul ce-n van a plâns?

De ce Doamne vin furtuni şi e drumul vieţii greu
Şi de ce credinţa-i mică în chiar sfânt poporul Tău?
Oare ai uitat de noi? Tată, oare ne-ai uitat?
Nu vezi lacrimile multe care curg neîncetat? , ,

Aşa se ruga în taină pe genunchi un biet creştin
Ochii lui erau izvoare... pieptul, un prelung suspin
Totuşi, mâinile spre ceruri le-nălţa cu dor fierbinte
Implorând pe Dumnezeu rugii lui să ia aminte

Era noapte rece, adâncă... bolta licărea de stele
Cât de mult şi-ar fi dorit să pornească către ele
Şi să lase-n urmă lumea cu povara-i de păcat
Să păşească într-o lume unde totu-i minunat...

Şi cum sta creştinul nostru adâncit în rugăciune
Cântărind în mintea lui fapte rele, fapte bune
Deodată-n întuneric a-nceput să ningă lin
Cu fulgi mari, strălucitori ce musteau de pur şi-alin...

În acel moment sublim, lacrimile multe, amare
Se transformă într-un imn de iubire şi-adorare
Şi cu ochii larg deschişi omu-ncepe a cânta:
Doamne, fie ca în toate să se facă voia Ta!

Vulcan-25-01-2023
Mary