Dute dincolo de stele, gândule ce mă-nconjori,
Zboară după zări albastre, zboară iute după nori,
Lasă-n urm-amărăciunea, lasă suferința grea,
Dute unde niciodată, vre-un necaz loc n-ar avea.

Tu să nu privești în urmă, zboară fără să oprești,
Munții care se înalță, gândule... să-i ocolești,
Locul sfânt... cel de odihnă, el să fie-al tău popas,
Nu opri prin văi... pustie, zi de zi mai fă un pas.

Șoaptele când iar spre tine, strigă ele ne-ncetat,
Tu să mergi doar înainte, ești la capăt așteptat,
Nici de umbre să n-ai teamă, gândule căci tu mereu,
Ești înconjurat de scutul, Celui care-i Dumnezeu.

Nu privi la vântul care, bate în mânia sa,
Domnul în bătăi de vânturi, singur nu te va lăsa,
Însă tu... spre El doar zboară, și în zbor sa nu cobori,
Zboară dincolo de zare, dincolo de-ntinșii nori.

Chiar de treci prin ploi sau valuri, ele vor a te spăla,
Ca s-ajungi curat ca neaua, gandule... în slava Sa,
Chiar de treci și prin suspine, care vor să te oprești,
Te vor curăți... doar zboară, nu sta jos când obosești.

Sub întinsul cel de ceruri, gândule să fii mereu,
Ca și roua ce se-nalță-n dimineți spre Dumnezeu,
Lasă vremea sa rămână-ntotdeauna-n urma ta,
Și în față să îți fie, locul care-i slava Sa.

Tu spre el grăbește-ți pasul, care să îți fie-un zbor,
Dar sa știi... spre veșnicie, nu-i e zborul cel ușor,
Însa tu de sus putere, ai primit când te-a spălat,
Cu-acel sânge ce pe cruce, se scurgea nevinovat.

Tot el ți-a deschis și drumul, catre-un nou Ierusalim,
Ți-a dat aripi dar și vise, ca să zbori spre-un loc sublim,
Nu încetini... doar zboară, în curând îl vei vedea,
Pe Isus și-mpărăția, care ție ți-o va da.