Tu-mi ești Doamne ajutorul,
Mângâiere-n ceasul greu,
Ești izvorul ce nu seacă,
De puteri când nu pot eu.
Tu ești raza ce coboară,
Când se lasă noaptea iar,
Tu ești Cel care doboară,
Dintre noi orice hotar.
Dimineața pe răcoare,
Eu mereu te întâlnesc,
Îți văd marea îndurare,
Când din somn eu mă trezesc.
Nu mă îndoiesc o clipă,
De prezența Ta mereu,
Căci eu cred făgăduința,
Ce-ai lăsat-o Domnul meu.
Tu îmi ești a mea povață,
Rătăcit ca să nu fiu,
Nu mă tem eu nici de vremea,
Cea din ceasul cel târziu.
Nu mă tem nici de mânia,
Care vrea a-mi spulbera,
Visele ce-ntruna zboară,
Doar spre-mpărăția Ta.
Doar în Tine-mi pun nădejdea,
Și credința ce mi-ai dat,
Ce o am în mine vie,
De cu zori până-n serat.
Știu că singur niciodată,
Pe pământ nu voi fi eu,
E cu mine a Ta urmă,
Ce-mi stă-n față Dumnezeu.
Tu-mi ești Doamne frumusețea,
Cea din zori din fața mea,
Ce până-n amurg de seară,
E mereu prezentă ea.
E și-n picurul de ploaie,
Căci sunt vesel și sub nori,
Și pe marea tulburată,
Simt mereu cum te cobori.
Chiar și-n mijloc de furtună,
Și în mijloc de necaz,
Sunt doar fericit căci mâna-ți,
Simt cum șterge-al meu obraz.
Și sub lacrimile multe,
În ascuns eu doar zâmbesc,
Căci la Tine-mi este gândul,
Doar pe Tine te iubesc.
Tu ești totul pentru mine,
Căci și Tu totul ai dat,
Ți-ai dat trupu-n suferință,
Ca să fiu răscumpărat.
Ai lăsat în urmă slava,
Ca să fiu eu mântuit,
Ca să am eu veșnicia,
Pe-o cruce-ai chinuit.