O Isuse Domn al vieții,
Până când mă vei lăsa,
Să vărs lacrimile multe,
Izvorâte-n lupta grea.

Pasul meu tot obosește,
Alergând pe-acest pământ,
Să mai meargă el agale,
Cât îl lași... o până când?

Cât mă lași în suferința,
Ce tot stă în fața mea,
Care vrea sa nimicească,
Dragostea de Țara Ta.

Care vrea să mă scufunde,
În durerea din adânc,
Tu în ea mă lași Isuse,
Mă întreb azi... până când?

Cat va mai sufla și vântul,
Să mă clatine ce-ar vrea,
De-ai rosti acu cuvântul,
S-ar opri de-i voia Ta.

Și te-ntreb pe Tine Doamne,
Dar bătaia cea de vânt,
Să-mi aducă tulburare,
O mai lași Tu până când?

Dar acel care răcnește,
Din adâncul tulburat,
Când va fi oare de Tine,
Pe deplin el alungat.

Căci mi-aduce întristare,
Și mă face ca să plâng,
În mânia lui Isuse,
Mă mai lași Tu... până când.

Știu că vremea-i doar la Tine,
Știu că nu mă vei lăsa,
Dar mai vreau ca încercarea,
Eu să știu cât va dura.

Căci nu vreau ca ea să-mi fure,
Visul ce îl am în gând,
De aceia-ntotdeauna,
Te întreb... dar până când.

Dar această întrebare,
Este una doar a mea,
Tu doar fă a Ta lucrare,
Și în toate voia Ta.

Nu privi la a mea gură,
Ce întreabă până când,
Doar să-mi dai aș vrea putere,
Dar și pace-atunci când plâng.

Știu ca toate sunt știute,
Doar de Tine Dumnezeu,
Doar Tu știi de ce am parte,
Doar de suferințe eu.

Chiar de te întreb adesea,
O Isuse până când,
Iartă-mă... eu știu că singur,
Nu voi fi pe-acest pământ.