Trecut-am prin valea adâncă în care,
Din gustul amar de suspin am gustat,
Dar Doamne în Tine mi-am pus eu nădejdea,
Și Tu ai lucrat într-un chip minunat.

Prin valea cu plânset, cea plină de moarte,
M-ai dus sa cunosc umbra rece și rea,
Dar numai spre Tine priveam eu din vale,
Și doar prin credință vedeam mâna Ta.

Prin locul în care doar jale-i Isuse,
M-ai dus izbăvirea să văd cum o dai,
Chiar dacă răcnea-ntreg adâncul prin vale,
În mine din ceruri Tu pace puneai.

Chiar dacă doar șoapte și umbre străine,
În față-mi ieșeau să mă tulbure-adânc,
Pe buzele inimii Tu din iubire,
Mi-ai pus o cântare ca Ție să-ți cânt.

Pe-acel așternut ce în față-mi întinse,
Cel rău Tu o clipă să stau n-ai lăsat,
Ca el sa nu-nghită ființa-mi slăbită,
Ce-n zi dar și-n noapte pe Tin' te-a strigat.

Și astăzi în urmă rămâne căci pasul,
Din valea ce este a morții-a ieșit,
Alerg către viață căci eu sunt de Tine,
Salvat, vindecat, înviat, mântuit.

Te laud căci iarăși mi-ai dat biruință,
Tu Doamne de moarte mereu m-ai păzit,
Ești tot ce eu am, ești iubirea simțită,
Când toți cei din jur mă lăsau părăsit.

Îți strig izbăvirea de toți ce-i văzută,
Îți cânt îndurarea ce iar ai lăsat,
Fii Tu preamărit, căci în dreptul meu Doamne,
Din nou te-ai oprit ca să fiu eu salvat.