Tu m-ai făcut din praful de țărână,
De vânt ce-a fost Isuse spulberat,
Prin văile pustii pline de ceata,
Dorită ca în vale eu să cad.

Tu m-ai cules din din mii și mii de stele,
Ca eu sub nori mereu să strălucesc,
Chiar și-n acele vremi în care Doamne,
Mã-mping ca eu doar să mã prăbușesc.

Lipit-ai ciob cu ciob a mele vise,
Ce-au foste zdrobite de un timp mai greu,
Să faci din ele o nădejde vie,
În care ești și Tu prezent mereu.

În care ești speranța ce și visul,
Îl poate ține-n zbor chiar de-ar veni,
Atâtea vești ce sunt azi auzite,
Ce vor și-a mele vise-a prăbuși.

Tu m-ai cules din vremurile-amare,
Ce-n viațã m-au hrănit de-atâtea ori,
Mi-ai dat să gust din dragostea divină,
Valoarea dintre marile valori.

Mi-ai dat din viața fără nemurire,
Atunci când din mocirlă m-ai cules,
Mi-ai dat o șansã Tu la mântuire,
Când eu de Tine Doamne-am fost ales.