Mărturia pietrei

Nepăsător mergeam pe drumul meu,
Bătătorit de lume şi fără Dumnezeu.
Treceam pe lângă cei săraci, flămânzi,
Pe lângă cei bolnavi şi suferinzi.

Bucata de pâine ce-o aveam
Ca să n-o împart, o ascundeam.
Dacă o mână-ntinsă ajutor cerea
Urechea-mi era surdă, n-auzea.

În piept o inimă de gheaţă, rece,
Îngâmfată, plină de mândrie trece.
Cu vorbe dure loveam în jurul meu
Nu îmi păsa, nici chiar de Dumnezeu.

Striga o piatră în urma mea,
Striga că sunt mai piatră decât ea.
De mii de ani în drum stă neclintită,
Altar a fost cândva, de mult numită.

De Israel popor ce jertfe aducea,
Lui Dumnezeu când se-nchina.
Cântări de laudă şi slavă a învăţat,
De atunci le cântă, nu le-a uitat.

-Mă-nvaţă piatră şi pe mine
Să ştiu, să pot cânta ca tine.

-Eu nu am calitate de învăţător,
Dar, ştiu de la acel popor
Că a fost, este şi va fi mereu,
Unul singur, acelaşi Dumnezeu.

Roagă-L pe El, cu El vorbeşte,
Acum şi-n veci doar El te împlineşte.
Cu tine a făcut un legămân,
Şi l-a pecetluit cu Sânge Sfânt.


La Golgota, păcatul ţi-a spălat
Intră în legământ, că eşti curat.
Dar lasă lumea şi drumul tău,
O lume ai, şi-un drum cu Dumnezeu.