Cu câtă eleganță se coboară
Zăpada din văzduh înspre pământ,
Ce frumusețe iarna desfășoară,
Și nu-i nimic, nimic ce se compară
În curăție cu al ei veșmânt.

E-atât de alb, atât e de feeric,
E pur, imaculat, desăvârșit,
Nu-și pierde strălucirea-n întuneric;
Acest maiestuos tablou eteric
Aș vrea să îl privesc la nesfârșit.

În fiecare fulg, ce măiestrie
Dezvăluiești, ce delicat proiect,
Executat cu-atâta dibăcie,
În diversificată armonie
De mâna Ta, slăvite Arhitect.

Însă cu mult mai alb decât zăpada
Pe mine m-ai spălat și curățit,
Viața mea cea nouă e dovada,
Minunea cea mai mare din pleiada
Minunilor care le-ai săvârșit.