Dumnezeu isi arata dragostea
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: picuri din lumina  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de fidelitate in 06/09/2007
Referințe
DUMNEZEU ISI ARATA DRAGOSTEA


Pierdută eram în lianele încâlcite ale lumii,
În noianul de păcate, în bezna întunericului.
N-aveam pace, eram subiectul glumii,
Rănile dureroase erau urma păcatului.

Nu-mi găseam locul şi n-aveam linişte,
Eram ca o pasăre, ce se zbate între gratii.
Dar o mică speranţă simțeam că mijeşte,
Din susurul: Poţi ieşi din colivia cu gratii!

Îmi stăruia neîncetat în ureche şi-n minte
Şi în inima mea se năştea o credinţă.
Nădejdea salvării, era tot mai fierbinte,
Isus mi-a deschis ochii, prin pocăinţă.

Prin durerile naşterii din nou şi suferinţă,
Am fost izbăvită de robia stricăciunii.
Prin năzuința ce măreşte a mea credinţă.
Nădejdea în Isus, pe altarul rugăciunii.

Lui îi datorez, c-am intrat în starea de Har.
Prin credinţă, mă bucur de încrederea vie,
Sădită prin Jertfa iubirii, c-am primit în dar
Mântuire şi voi fi cu Isus o veşnicie.

Nădejdea aceasta nu înşală inima mea,
Că-s socotită prin Har, neprihănită.
În inima mea a îmbobocit fericirea,
Zi de zi prin Duhul Sfânt sunt pregătită.

Gândurile negre ce mă frământau adeseori
Şi cu grămada stăruiau înlăuntrul meu,
Le-a risipit, iar dacă mai revin uneori,
Îi cer ajutorul, îi spun cât mi-e de greu.

Iar El, povara să mi-o ia, se grăbeşte,
Îmi deschide mintea, să văd Adevărul.
Lumina, orice îndoială mi-o risipeşte,
Privesc în sus, şi se deschide cerul,

Prin izvorul curat ce-mi potoleşte setea
Şi mana care mă hrăneşte din Scriptură.
Mă bucur şi-n necaz, căci aduce răbdarea,
Ce-mi dă biruinţă-ncercări, cu măsură.

Darul fără plată, darul neprihănirii
E singura hotărâre de iertare, ce dă viaţă.
Păcatul cerea moarte, dar Harul iubirii
Ţesea veşnicia şi dăruia o nouă viaţă.

Hristosul înviat din morţi, nu mai moare.
Moartea nu are stăpânire asupra Lui.
El luminează drumul, e veşnicul soare
Ce mă conduce zi de zi spre Împărăţia lui.

Voi fi biruitoare, prin cel ce m-a iubit,
Căci dragostea Lui întrece orice cunoştinţă.
În ziua necazului s-a oprit şi m-a izbăvit,
Mi-a păzit sufletul, mărind a mea credinţă.

Dragostea Lui Hristos întrece orice măsură:
Lărgime, lungime, adâncime sau înălţime.
Astupând şanţurile urii cu iubirea pură
A izvorât şuvoiul bunătăţii, peste iuţime.

Măreţia Lui acoperă cerul, întreg Universul
Şi slava Lui umple Pământul cu lumină.
Splendoarea gloriei Lui atinge nemărginitul,
El Soarele, cu strălucire orizontul inundă.

Mă îmbracă cu neprihănire, podoabe sfinte,
Prin Duhul mă ajută în slăbiciunea mea.
Mijlocind pentru mine cu suspine negrăite,
Viaţa veșnică-i cununa, ce are, să mi-o dea.

Un râu cu apa vieţii, limpede ca și cristalul,
Curge de sub scaunul de domnie al Mielului.
Acolo nu este noapte, nu vezi lampadarul,
Nici soarele, căci luminează făclia Domnului.

Cetatea n-are trebuinţă de a soarelui lumină,
Nici de sclipirea lunii, chiar de nici o lucire.
Căci străluceşte a Lui Dumnezeu lumină...
Şi Mielul e a ei Făclie, ce-i dă strălucire.
Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2480
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 1
Opțiuni