SAREA
Gustu-i bun, când sarea-i pusă cu măsură,
Dacă n-ai pus sare, mâncarea n-are gust,
Dacă pui peste măsură, mâncarea-i saramură,
Dacă-i măsurată, sănătate-i şi bun gust.
Măsurată de ţi-e vorba, e plăcută şi dorită,
Dacă însă cleveteşti şi vorba ţi-o lungeşti,
Se stârneşte uraganul chiar de–i ziua însorită,
Norii se adună şi furtuni dezlănţuieşti.
Dacă ai o vorbă aspră şi mereu pe critică,
Laşi în urma ta, tristeţe şi multă supărare,
Dispreţul faţă de cel slab, nu e sare, nu-l ridică,
Îl clatină şi-l macină, pân-la disperare.
O vorbă dreasă cu sare şi spusă cu blândeţe,
E pârghia ce ridică pe cel slab, şi-i dă viaţă.
Un om încrezut, mândru, e sare amară-n poveţe,
Răneşte şi distruge, e un suflet de gheaţă.
Dă-ne Doamne înţelepciune şi măsură
Pentru sarea ce o punem într-o vorbă bună.
Să nu sărăm prea tare sfatul, să nu se nască ură,
Să potolim, nu să dezlănţuim furtună.
Vorba dreasă de Tine, e mereu paşnică,
Nu străpunge cu venin, nu aduce supărare.
E dulce, blândă, chibzută şi nu creează panică,
Are balsam vindecător pentru fiecare.
Buzele nepotolite sunt cursă primejdioasă,
Cu o vorbă dispreţuitoare, varsă din plin veninul,
Lasă în urmă moartea, zâmbind orgolioasă.
Dar cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul.
Neprihănitul cu buze blânde, înviorează,
Luminează faţa tristă, sufletul îl încălzeşte,
Urmăreşte binele şi cugetul curat şi-l păstrează,
Dragostea lui vezi cum creşte şi înfloreşte.
Gura neprihănitului e un izvor de viaţă,
Are o inimă înţeleaptă, primeşte învăţăturile.
Cel rău nu ia aminte la sfat, se ia mereu la harţă,
Şi-şi varsă ura din plin, peste toate măsurile.
Batjocoritorului nu-i place să fie mustrat,
El se crede mare înţelept şi n-are de învăţat.
Le ştie pe toate, nu-i nimeni ca el, e înfumurat.
De vrei să-i dai un sfat, devine turbat.
Nu te ocupa de cel cu inima trufaşă,
Şi nu-ncerca, vreodată, un sfat să-i dai,
Te va lovi cu ură furibundă, o furie pizmaşă,
Înaintea lui fi sare, cu dragoste în grai.
Urechea care-i deschisă la învăţătură,
Păzeşte viaţa, căci ia aminte la mustrare,
Învaţă să pună vorbirii cea mai bună măsură,
E o sare aleasă şi învaţă din orice certare.
Ce bună este o vorbă spusă la vreme!
Când pe cel în suferinţă, l-ai îmbărbătat.
Când o inimă-i mâhnită, şi-n întristare geme,
Să-ţi fie vorba balsam şi va fi vindecat!
Limba ta să fie mereu, un argint ales,
Un clinchet cristalin cu învăţături alese,
Să-ţi fie vorba blândă şi sfatul cu sare dres
Şi din lumină Sfântă, dragoste vei ţese.
Doamne, dă-mi te rog înţelepciune
Ca să ştiu: când să tac, când să vorbesc.
Doamne înaintea gurii mele stavilă îmi pune,
În mine sarea să aibă un gust ceresc.
Învaţă-mă Isus, ca să vorbesc ca Tine,
Să fiu o sare bună, Cuvântul să-L păzesc,
Să nu fac rău la nimeni, să fac numai ce-i bine.
Cu dragoste şi pace cărarea s-o netezesc.
Să nu se piardă gustul sării niciodată
În mine, Lumina Ta putere sării să-mi dea,
Să nu ajung vreodată să fiu o sare lepădată,
Ajută-mă ca să păstrez puterea de a săra!
Amin