Fericit omul ce ştie
Chiar din zorii dimineţii
Să se-avânte către ceruri
Să bea din izvorul vieţii
Şi, în sfânta părtăşie
Cât este de fericit
Când aude-o Voce caldă
Ce-i spune că e iubit!

Fericit omul ce poate
Să iubească cu ardoare
Chiar de vorbe îl rănesc,
Chiar de sufletul îl doare
Şi, când lacrimi îl inundă
Pentru-n gest... pentru o faptă
Ştie a privi spre ceruri
Şi mai iartă încă-o dată!

Fericit omul ce crede
Că Isus e Dumnezeu
Ce-n furtuna cea mai mare
Îl poartă pe braţul Său
Şi-i călăuzeşte paşii
Într-o lume de dureri
Punând pace-n pieptul său
Dând speranţă şi puteri!

Cât de fericit e omul
Ce are credinţa vie
Că-ntr-o zi va fi acasă
Sus în cer... în veşnicie
Şi trăieşte-ncredinţarea
Că a fost şi e iubit
Şi, chiar dacă-i drumul greu
El rămâne... fericit! ! !

Vulcan-29-01-2023
Mary