Crin și corb

Surâde crinul pe fânețe,
În strai domnesc înveșmântat,
Cum nici în lung și nici în lat
Un demnitar cît de bogat
Nu a purtat în tinerețe.

Cu foi pătrunse de noblețe,
Nici nu a tors, nici n-a țesut,
Ba chiar la modul absolut
Pe Solomon l-a întrecut,
Prin negrăita-i frumusețe.

Un corb sătul ce ni se-arată,
Din răsărit, până-n apus,
Direct spre hrană e condus
De simțul fin, în carne pus,
Pe căi de taină minunată.

În albe văi, ca neagră pată,
Lipsit de holde și pomăt,
Nu piere iarna în omăt,
Chiar dacă nu se duce, hăt,
Spre țări cu țarină bogată.

Când cerul pare de aramă
Sau treci îngustul defileu,
Ferit de-a grijilor fileu,
Încrede-te în Dumnezeu
Și viețuiește fără teamă!

Nu poți scăpa de-o mare dramă
În valul mării adâncit,
Căci din înaltul infinit,
Isus revine negreșit
Dar nu cum e pictat în ramă.

Întrega lume crunt va plânge
Când printre scamele de nor
Ca Soare Sfânt, biruitor,
Va arde pleava în cuptor,
Iar grâul în grânar va strânge.