În încercare
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 07/09/2007
În încercare

Când treci printr-o încercare grea
Îl caută pe Dumnezeu, la El este scăparea ta!
Nu se va rezolva pe loc , aşa deodată,
Că este-o lecţie, ce trebuie-nvăţată.

În jurul tău, învălmăşeală mare s-a creat
Şi-n fiinţa ta-i un haos, cum nu s-a mai aflat,
Nu înţelegi, nu mai pricepi nimica
Te apucă groaza şi te prinde frica

Nu mai găseşti putere-n tine pentru rugă
Şi orice rază de lumină, întunericul alungă.
Nici timpul nu-i de partea ta, în loc că stă îţi pare
Nepăsător priveşte, cum suferi, cum te doare

Când nu mai eşti stăpân pe tine
Ura şi mânia val după val vine,
Cu vorbe negândite nu lovii, nu arunca ,
Cuvântul Sfânt să-l schimbi nu încerca.

Acolo-n lumea nevăzută, necunoscută ţie
E adunare mare, e sfat la împărăţie,
SfântaTreime cu îngerii se adună,
Te cheamă şi pe tine, la sfat,cu dânşii împreună.

Domnu’ e prezent, cu tine să se sfătuiască,
Trimişi sunt îngeri ca să-ţi slujească.
Tu, cată pacea şi liniştea divină,
Alungă starea de-ngrijorare şi mânie plină

În toată învălmăşeala din jurul tău,
Tu caută să-L vezi pe Dumnezeu.
El e prezent, nu stă nepăsător
Durerile din fiinţa ta, pe El mai tare-L dor.

El are-un plan şi-o lucrare de-mplinit,
La aceasta, te-a chemat, de bună voie ai venit.
Lucrează şi zideşte, e munca ce ţi-a dat,
E lecţia ce trebuie, ce-o ai de învăţat.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2188
  • Export PDF: 84
  • Favorită: 1
Opțiuni