Vis și copilărie
Pisica toarce lângă foc
Și-n colț moțăie bunica
Opaițul pâlpâie câte-un pic
Așternând în jur lumina.
Iar mama coase-o cămașă
Cu mâna-i veșnic pricepută
La gura sobei ne citește tata
Povești ce ne încântă ființa.
Afară ninge cu fulgi mari
Sclipind în forme de magie
Se-așterne albul pe câmpii
Luând forme ce-s divine.
Un zgomot tare mă trezește
Din somnul meu din noapte
A fost un vis ce mă frământă
Sau oare-i propria viață?
E poate-a mea copilărie
Ce bate zgomotos la ușă
Ar vrea un strop de fericire
Din viața ce-a trecut în fugă.
Simion Ioanăș