Când Dumnezeu își cheamă acasă slujitorul
Când Dumnezeu își cheamă acasă slujitorul,
Rămâne mai sărac și mai pustiu ogorul...
Pe el nu-l mai vedem până la înviere,
Dar truda lui și rodul, ne sunt o mângâiere!
Când Domnul cheamă-n slavă pe robul devotat,
Rămân în urmă lacrimi și tot ce-a îndurat,
Plecând din valea morții, din locul de durere,
Pe veci are odihnă și loc de mângâiere!
Când Înțeleptul Tată mai strânge-n Cer o floare,
Rămân cei dragi plângând cu jale o cântare,
Rămân multe-amintiri despre un credincios,
Ce și-a trăit viața spre slava lui Hristos!
Când pleacă sus în ceruri un suflet pregătit,
Noi plângem despărțirea, dar el e fericit,
Nimica nu-l mai doare, nu-i nicio pătimire,
Și-așteaptă judecata și dreapta răsplătire!
Când Tatăl hotărăște să strângă-n Cer un snop,
Rămâne-un gol în inimi și-n Adunare-un loc,
Un loc de cercetare, căință, mântuire,
Un loc de închinare cu dragoste-n slujire!
Când știi că viața-i scurtă, firavă, trecătoare,
Ascultă drag prieten, chemarea la iertare,
Întoarce-te la Domnul, din lumea de păcate,
Să ai prin El viața și dincolo de moarte!
Când vezi ce seceriș grozav e pe pământ,
Câți plecă-n grabă mare luați de-al morții vânt,
Tu ia-ți de astăzi crucea și mergi după Hristos,
În El este salvarea și Raiul glorios!
de Teodor Groza
1 Februarie 2023
Vișeu de Sus