Evrei 11:32a
„Și ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aș vrea să vorbesc de (... )”
de slava lui Dumnezeu.

De cum revarsă, din lumina-I divină,
Frumusețe pentru tot ce-i sub cer,
Cum fiecare petală de floare-L ascultă
Și slavă-I aduce deschizându-se spre El.

Glas de-ar avea infinitele flori,
L-ar lăuda pentru slava-I măreață
În chip neînțeles și-n mii de culori
Ar aduce-o cântare măiastră!

Orice detaliu, chiar cel nevăzut,
E-n planul atotputernicului Tată,
Ce din cer-a rostit și așa s-a făcut!
O, ce mare-i gloria ce ne-așteaptă.

Ai văzut? Petala de floare, frunza în vânt,
Culoarea schimbată-a-acestora-n
Haina aleasă de Cel ce-i preasfânt,

Așa minunat, din nimic, făcu toate:
Din sămânță, un bob, ce lucru infim,
La o nemai spusă splendoare,
Întreaga-i natură, e-atât de sublim!

La fel și noi suntem în planul Grădinarului, știm!
Am fost aleși, sămânță neînsemnată,
Pusă-n pământ bun să rodim,
S-ajungem în slava-I cerească odată.
Pe veci cu El ca să fim.

Ne-a sădit și ne-a spus ca să creștem,
S-arătăm celor ce-s încă-ntre spini:
Un drum, o lumină, o rază spre Isus,
Să poată și ei să-nțeleagă că Domnul e viu!

Precum floarea se deschide spre ceruri,
În felul pe care Tatăl l-a lăsat,
Așa și noi să fim o mireasmă plăcută
În locul în care fiecare suntem așezați.

Nu-s cuvinte să poată cuprinde
Lucrarea Dumnezeului nostru sublim.
Nu-s cuvinte să poată descrie
Lucuri pe care le vedem și le simțim.

Dar știm că în ele e Tatăl,
În ce vedem, ce-auzim, ce simțim,
E-un fior al Duhului, ce, iată,
Azi iar de noi s-a atins.

Și de nu putem în cuget și-n grai să rostim,
Laudă pentru lucrarea-I măreață,
Cu tot ce-avem să îi mulțumim,
Cu inima și întreaga viață!


Amin.