Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit
Autor: Ana Maria Mirăuți  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de mirautianamaria1 in 04/02/2023
Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit,
Câte au fost trăite așa cum Ți-ai dorit?
În câte Doamne bun am fost și eu ca Tine,
Așa curat și sfânt, un făcător de bine?

Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit,
Am fost eu măcar una ca Tine, Doamne Sfânt?
Am emanat parfumul ceresc de Dumnezeu,
Sau am lăsat în urmă parfumul celui rău?

Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit,
În câte Ți-ai găsit plăcerea Doamne Sfânt?
În câte ai privit zâmbind la robul Tău,
Am fost măcar o clipă copil de Dumnezeu?

Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit,
Am fost măcar o clipă ceea ce Ți-ai dorit?
Am fost măcar o clipă o slugă înțeleaptă,
Am împlinit ce-ai lăsat scris măcar o dată?

Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit,
N-am fost măcar o clipă, robul ce L-ai dorit.
Dar vreau cât viață-n mine, Isus voi mai avea,
Să pot să fiu acum ce nu am fost cândva.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 486
Opțiuni