Pe Muntele cel Sfânt aş sta
Cu Tine, toatã viaţa,
În nopţi de veghe, din amurg
Şi pânã dimineaţa!

Nu-mi lãsa mintea pribegind,
Nici sufletul sã moarã!
Nu-ngãdui ca vasul meu,
S-ajungã de ocarã!

Sã nu mã poticnesc şi nici
S-ajung pe mâini strãine;
Nu-ngãdui nici sã cerşesc
Şi nici sã uit de Tine!

Sã nu port urã-n vasul meu
Sau duh de viclenie,
Ci, sã îmi vãd de slujba mea,
Dacã mi-ai dat-o mie!

Pe şmecher şi pe hulitor
Acelaşi duh îi poartã,
Iar, la sfârşitul vieţii lor,
Au ambii-aceeaşi soartã.

Fã-l, aşadar, pe robul Tãu
În dragoste sã creascã;
Şi-astfel, iubind pe fraţii sãi,
Mai mult sã Te iubeascã!

O, Doamne, ştii ce Te mai rog?
Pãstreazã-mi mintea treazã
Şi-n vremea tristei bãtrâneţi,
Când omul "deraiazã"!

Sã pot sfârşi, la vremea ei,
Cu bine-a mea lucrare,
Cerând cãlãuzirea Ta,
Cãci Duhul Tãu o are.

Sã-mi spunã cei ce mã urãsc,
Cum vor vrea ei sã-mi spunã;
Dar, sã nu pierd, în niciun fel,
Eterna mea cununã!