În corabia salvării!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Tu ești dreptul Dumnezeu!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 06/02/2023
În corabia salvării!


Aștept mila Ta, Părinte,
Fiindcă sunt un păcătos
Și ades, în cele sfinte,
Uit și fac totul pe dos,

N-am putere, Tu știi bine
Cât sunt de nehotărât
Te rog, ai milă de mine,
Dă-mi putere și mai mult!

Dă-mi credința ce-mi lipsește,
Du-mă doar pe calea Ta,
Dacă vrei, mă pedepsește,
Nuiaua, o poți lua

Căci le merit Doamne, toate,
Pentru că sunt vinovat...
Dar totuși, dacă se poate,
De Tine, să fiu iertat.

Uită tot trecutul meu
Și greșeli, ce le-am făcut...
Ține-mă pe brațul Tău
Dă-mi putere, să ascult

Sfânta Ta învățătură,
Căci va fi salvarea mea
Să rostesc cu a mea gură,
Tot ce-i după voia Ta.

Faptele mele să fie
O laudă, pentru Tine
În a Ta Împărăție
Să ajung și eu cu bine.

În corabia salvării,
Să mă pot urca și eu,
Și pe malul nepăsării,
Să nu mai plutesc mereu.

În corabie, scump Tată
Să Te afli, când pornesc
Căci doresc ca niciodată,
Să nu Te mai părăsesc.

Eu sunt vinovat de toate,
Tu ești bun, pur și curat,
Iartă-mă dacă se poate,
Și voi fi total schimbat,

Pregătit pentru plecare
Când momentul va sosi;
Slavă-Ți dau și închinare
Și mărire-n veșnicii!

Amin

Câmpia Turzii, 6 februarie 2023


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 461
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni