Îmi ridic spre cer privirea... Oare vremea a venit?
Se-mplineşte-acum Scriptura şi e timpul spre sfârşit?
Se-aud zvonuri de războaie... sunt cutremure, furtuni
Oamenii parcă-au uitat să mai fie drepţi şi buni
Iar iubirea, alungată se ascunde prin unghere
Căci în suflete e iarnă iar speranţa piere... piere
Şi se-aude-n depărtare un ecou de plâns şi jale
Ce se-ntinde peste ape, peste munţi şi peste vale...
Doamne, îl auzi? Îl simţi? Strigă glasuri către Tine
Oamenii-s înfricoşaţi şi nu-i nimeni să-i aline
S-a cutremurat pământul şi-a schimbat a vieţii roată
Şi e spaimă şi durere cum nu a mai fost vreodată...
Ştim... Te-am întristat Părinte... firea ne-a îngenuncheat
Când, în alergarea vieţii am greşit şi n-am vegheat,
Poate am uitat, din grabă, îndeajuns să mulţumim
Şi-am uitat să mai iertăm... şi-am uitat să mai iubim!
Nu Te mânia pe noi... Doamne nu Te mânia
Mai îndură-Te şi iartă... ne îmbracă-n pacea Ta
Şi mai lasă Tatăl meu încă-un timp de îndurare
Peste mine... peste noi... peste ţări... peste popare!

Vulcan-06-02-2023
Mary