Aş vrea să scriu, o, Doamne despre Tine,
S-arăt întregii lumi ce mare eşti,
Dar gândul meu nu poate-a te cuprinde:
Eşti mai presus de legile-omeneşti.

Aş vrea să-Ţi cânt, să-Ţi laud al Tău Nume
De tot ce faci şi pentru tot ce eşti,
Dar ce-i cântarea mea când înainte-Ţi
Ai mii şi mii de coruri îngereşti?

Cum aş putea vreodată în cuvinte
Să te cuprind pe Tine, Domnul meu,
Când Tu ai spus că-n cerurile toate
Nu-ncape slava Ta de Dumnezeu?

Aş vrea ca prin umila-mi poezie
Să îţi trimit un gând de pe pământ,
Dar ce sărac şi gol îmi e limbajul
În faţa Ta, Cel Mare şi Cel Sfânt!

Da, recunosc, nu te cunosc în totul,
Dar ştiu acum că va veni o zi
Când, îmbrăcat în trupul nou de slavă,
Te voi vedea acolo-n veşnicii.

Şi-n clipa cea eternă, înainte-Ţi,
Acolo sus, în slăvile cereşti,
Îţi voi cânta cu-o veşnică uimire:
“O, Domnul meu, ce sfânt şi mare eşti!”