Sunt multe flori ce cresc într-o grădină
Şi care-şi dau mireasma în eter,
Şi-n curcubee tandre de lumină
Ţi-ncântă ochiul cu al lor mister.

Sunt trandafiri cu trupul zvelt şi falnic
Purtând în cupa lor nectar ceresc,
Şi văd narcise ce mă cheamă tainic
La pieptul meu să le adăpostesc.

Văd panseluţe în culori discrete,
Lalele unduindu-se în vânt,
Şi lacrimioare prinse în buchete,
Din clopoţeii lor `nălţând un cânt.

O, ce frumos spectacol de lumină,
Că nu-ndrăznesc să spun nici un cuvânt.
“Cum ai făcut, o, Doamne, ca să vină
Atâta frumuseţe din... pământ?

Căci, iată, că-n ţărână nu-i tandreţe,
Şi nici miresme îngereşti nu sunt.
Din ce izvoare de delicateţe
Ai presărat stropi tainici pe pământ?”

Şi cum stăteam cu inima mea plină
De întrebări, sorbind în piept nectarul,
De undeva, în haine de lumină,
A apărut un om. “Sunt Grădinarul.

Te-ai întrebat din ce izvoare sfinte
S-a coborât tot cerul în grădină.
Acum ascultă-Mă şi ia aminte,
Căci sunt aici ca să primeşti lumină.

Tot câmpu-acesta care azi e-n floare
A fost cândva uscat şi părăsit.
Doar buruieni şi iarb-otrăvitoare
Acopereau ţinutul veştejit.

De-atâtea ori gunoi la rădăcină
Şi apă din belşug i s-a turnat,
Şi tot speram că roada o să-i vină,
Dar niciodată roadă el n-a dat.

Iar Tatăl meu a hotărât să-l ardă,
Că nu-i era deloc folositor,
Văzând că dup-atâta hrană, apă
E tot uscat şi tot neroditor.

Atunci, văzând că nu mai e scăpare
De-a fi salvat de foc mistuitor,
Eu am cerut la Tatăl îndurare
Şi am ales să-i fiu mijlocitor.

Iar Tatăl şi-a întins spre mine mâna
Spunându-mi trist: “Nu este-un alt izvor
Să facă să rodească iar ţărâna,
Decât izvor de sânge, iubitor”.

N-a fost uşor să îmi accept menirea,
S-aleg să mor pentru un vis ucis,
Dar nu puteam, căci Eu eram Iubirea
Şi-am coborât la voi din Paradis.

Iar într-o zi de dalbă primăvară,
Plătind “ruşinea” de-a iubi prea mult,
Izvorul sfânt a curs întâia oară,
Stropind cu sânge bulgări de pământ.

De 2000 de ani, fără-ncetare,
Acest izvor ce-a fost şi este viu.
Dezţelenind milioane de ogoare,
Aduce roadă până şi-n pustiu.

Şi ce vezi azi aicea, în grădină,
E rodul Meu din suferinţa grea,
Ei sunt mireasma dragostei divine
Ce răspândesc la fel iubirea Mea.”

Aşa mi-a spus în taină Grădinarul
Şi a plecat aşa cum a venit.
Iar eu am plâns şi mi-am vărsat amarul,
Gândindu-mă la cât a suferit!

Şi printre lacrimi calde şi suspine
Un crin frumos am mai văzut apoi,
Ce-şi îndrepta spre cer ca mulţumire
Petalele-i curate, albe, moi.

În spuma lui se oglindea tot cerul,
De parcă îngerii se îmbrăcau cu el.
Mireasma lui trăda parcă misterul
Unui parfum venit din Dumnezeu.

Dar crinul era singur… Ce tristeţe!
Să ai atât de dat şi să n-ai cui,
Să ai atâtea visuri şi tandreţe
Şi să nu poţi să le spui nimănui.

Dar într-o zi, Cel ce cunoaşte toate,
Sublimul Grădinar, Isus Hristos,
De peste mări şi ţări îndepărtate
O altă floare la lumin-a scos.

Şi iată astăzi că-n grădina vieţii
Nu-i doar un crin, ci iată că sunt doi,
Şi ne rugăm ca roua dimineţii
Prin Duhul Sfânt să-i ude pe-amândoi.

Ai fost crescută ca o floare-aleasă
Şi te-am asemănat în vers cu-n crin,
Aş vrea să ştii când astăzi eşti mireasă
Că Dumnezeu te vrea la fel, Irene.

În haina sfânt-a pocăinţei tale
Să te păstrezi aşa cum ţi s-a dat.
Mai bine s-o albeşti cu lacrimi calde,
Decât s-o întinezi cu vreun păcat.

Şi dacă vântul negru va aduce
Cândva vreun fir de praf pe-al tău altar,
Nu zăbovi prea mult, ci-atunci tu du-te
Cu-ncredere la Bunul Grădinar.

Şi El te va spăla cu-a Lui iubire
Te va-nnoi prin sfântul Său izvor
Ca-n orice loc, oricând, chiar şi-n durere
Să poţi să-i fii un rod folositor.

Şi-acum mesajul binecuvântării
Spre tine, Niculai, eu mi-l îndrept.
De vrei să bei din apa îndurării,
Rămâi mereu cu Cel ce-I veşnic drept.

Şi să nu uiţi chemarea de-a fi preot,
De a zidi altar în casa ta,
De a purta-ntr-al sufletului chivot
Mesajul sfânt şi mărturia Sa.

Şi-apoi să te-ngrijeşti cu dăruire
De crinul alb ce astăzi ţi s-a dat,
Să îl iubeşti cum te iubeşti pe tine,
Căci Grădinarul ţi l-a-ncredinţat.
***
Vesmântul alb al florilor de crin
Să fie toată viaţa-al vostru strai.
Fii binecuvântată-n veci, Irene
Şi tu, drag mire, Niculai.