Sunt om, sunt o lucrare a mâinilor divine,
Făcută chiar de Domnul din primul aluat.
Din pulberea ţărânii M-a tors în mii de fire
Şi-apoi un duh de viaţă în mine a suflat.

Sunt om şi în ţărână originea îmi este,
La vremea hotărâtă ţărână redevin,
Şi între-aceste două dramatice momente
Exist numai prin harul Părintelui divin.

Sunt om, dar nu-s lucrare ca ori şi care alta,
Căci Domnul vede-n mine ceva deosebit,
El nu a pus pe mine ciocanul şi nici dalta,
Ci mâna Sa cea sfântă, chiar Ea m-a zămislit.

Îmi cercetez făptura şi văd că-i minunată,
Căci Domnul mi-a dat viaţă chiar după chipul Său,
Şi port în piept amprenta de Duhul Sfânt lăsată:
O inimă ce bate doar pentru Dumnezeu.

Adeseori fiinţa îmi este zdruncinată
Şi gânduri necurate încearcă duhul meu,
Dar cer atunci putere, iar Duhul Sfânt deodată
Coboară peste mine, luându-mi jugul greu.

Oricât de grea viaţa îmi este pe pământ
Şi-oricât de greu e drumul ce duce-n veşnicii
Nu uit promisiunea Cuvântului Său sfânt
Şi nu îmi pierd credinţa că El va reveni.

Şi chiar de cad pe cale sub crucea încercării
Nu-mi pierd nicicând nădejdea în Creatorul meu,
Căci ştiu că nu mă lasă în negura uitării,
Ci braţul mi-L întinde să vin la pieptul Său.

De mi s-ar da Pământul cu tot ce e sub soare
Şi tot aurul lumii să fie doar al meu,
Aş refuza oferta, căci lucrul cel mai mare
E dragostea fierbinte doar pentru Dumnezeu.
* * *
Sunt om, creat prin harul şi mila Sa cerească,
Din lutul neputinţei Mi-a dat chiar chipul Său.
De-aceea se cuvine ca-n viaţa pământească
Să ne iubim Stăpânul, pe Domnul Dumnezeu.

Căci şi El ne iubeşte, iar proba cea mai mare
Ce n-o contestă nimeni e-aceea că a pus
Pe crucea suferinţei, ca să avem salvare,
Pe Fiul îndurării, drept jertfă, pe Isus.

Ca prin această jertfă de lacrimi şi de sânge
S-avem răscumpărare pentru păcatul greu,
Să curăţăm trecutul şi-apoi să putem plânge
Cu El, de fericire, în cer cu Dumnezeu.