Cu fiece clipă din zi sau din noapte
Noi tot mai departe de Tatăl suntem,
Deşi El ne cheamă cu dulcile-I şoapte
În nopţile noastre mai mult să veghem.
Şi-n firul de iarbă şi-n steaua din noapte
Şi-n glasul ce-adesea-l auzi murmurând,
În orice lucrare a mâinilor Sale
Se-aude ecoul “Veni-voi Curând!”.
O, cât ne iubeşte şi câtă răbdare
Cerescul Părinte ne-arată şi azi,
Şi-n loc să-I răspunzi cu un DA la chemare,
Te clatini în lume, te-mpiedici şi cazi.
Ferice de-acela ce glasu-I aude,
De-acela ce totul în urm-a lăsat,
Pe Domnul Vieții urmându-L oriunde,
Schimbând în lumină trecutul pătat.
Dă-mi, Doamne, putere şi-ajută-Mi pe cale,
Izbândă cerească te rog să îmi dai,
Ridică-mi Tu sufletul din marea de jale
Şi pune-l Tu astăzi într-un colţ de rai.
Ajută-Mă, Doamne, prin marea-Ţi putere
Să duc a mea cruce întreagă mereu,
Să rabd suferinţa cea grea în tăcere,
Să lupt pân` la capăt oricât e de greu.
Şi dacă sub cruce cădea-voi adesea,
Putere dă-mi, Doamne, ca să mă ridic.
Slăvesc al Tău nume şi ziua şi noaptea,
Căci fără de Tine eu sunt un nimic.
În lupta credinţei dă, Doamne, izbânda
Acelora care Cuvântul păzesc,
Şi-apoi, la-nviere, Tu dă-le cununa,
Cununa de aur şi-un nume ceresc.
Te simt o, Isuse, atât de aproape,
Chiar şi-atunci când crucea mi-e grea,
Aud glasul Tău ca un vuiet de ape
Şi ştiu că eşti în preajma mea.
A fost prima poezie pe care mi-a „dictat-o” Domnul. Am scris-o repede, cu „prigonitorii” pe urmele mele, iar a doua zi am recitat-o la botez. La botezul meu în apă.
Mulțumesc Domnului care m-a întărit și nu m-a lăsat să dau înapoi!