E-atâta lume-n jurul tău, Isuse ,
O gloată flămânzită
Cu mii de răni în suflet si pe mâini
Cu chipul trist, privirea rătăcită...
Eu, într-un colţ, privesc stingher
Străin de toţi şi toate
Şi-aştept un semn
Care să rupă acest mister:
- ce-aşteaptă de la Tine-
Este târziu şi sunt flămând
Şi strâng la piept ştergarul
În care mama-mi puse
Doi peşti şi cinci pâini...
De ce priveşti aşa la mine ?
Oare-am greşit ceva, cumva?
Fiori mă trec, mă ard ca jarul
Şi totusi sub privirea Ta
e-aşa de bine .
"Cine întreabă de mâncare ? cine?"
Ceva parcă mă- ndeamnă- cineva-
Să mă ridic. Şi fac doi paşi.
"E tot ce am"- şi-ntind mâncarea
"luaţi-o!"
Mă cuprinde tulburarea
Şi nu-ndrăznesc ca să mai zic nimic.
Şi-aş vrea să pot să mă fac mic ,
Mic, mic de tot.
"E-aşa puţin ce-am dat,
cum de am îndrăznit
să dau nimicul meu?
Sigur vor râde –acum de mine".
Gândul nu-mi dă pace .
"Oare ce-or face
Cu cinci pâiniţe şi doi peşti ,
În faţa unei gloate
ce-i mare chiar şi s-o priveşti ?
E aşa puţin, dar n-am mai mai mult ,
c-aş da cu bucurie" .
Tu mă priveşti. Privirea Ta
E bună... şi mângâie.
...Eu stau şi-ascult.
...Şi-apoi s-a-nfăptuit minunea
şi parcă nu pot crede
tot ce văd. Pâinea
este de-ajuns, ba chiar întrece .
Întreb un ucenic: "Ce s-a-ntâmplat?
Am dat aşa puţin..."
Şi-apoi mi-a zis :
"Puţinul tău,
nu e puţin ,când îl dai TOT lui Dumnezeu."
Cuvantul lui Dumnezeu are aceeasi putere si azi. Eu am putin, dar El poate sa faca mult mai mult.Este important sa credem asta din toata inima!