CÂT TIMP...


Cât timp cuvântul a fost mut pentru mine
Şi cât harfa mi-a fost
Atârnată în sălcii străine,
Stăteam pe mal de Babilon
Cu sufletul rupt,
Sfâşiat de durere.
Viaţa o fiere-mi părea
Şi nu aveam mângâiere.

Ca prins de război să trăiesc?
O, Tată Ceresc,
Ierusalimul e-n inima mea,
Chiar dacă o clipă-am uitat
Cine sunt,
Cine eşti!
Nu vreau ca să uit cetatea slăvită!
Ea-I vie mereu
În sufletul meu!
Spre ea mă grăbesc.
Voi rupe deci lanţuri
Şi harfa mi-o iau
Să vin iar la Tine.
Atât doar - mai am,
Atât pot să-ţi dau.
O harfă şi însămi pe mine!