Nectarul Universului îmi umple braţul
Cum umple fagurul înaurit albina.
Ce mamă bună-acest heruv - lumina -
Cei şapte ochi ai ei balmând nesaţul!

Din Dumnezeu, de Dumnezeu culeasă
Lumina-i mesagerul mântuirii
Flămândă raclă cerului orbirii
În foamea inimii făcându-şi casă.

De n-ai Lumina, somnul anatem
Te-a strâns în zaua celor care dorm
Atom epav din lut cuneiform
Biet orb în al degringoladei ghem!

Să fie deci, în Univers, Lumină
În ruguri sacre să-şi desfacă floarea
Trompete lungi să sune deşteptarea
Pe-acest pământ cu soartă clandestină!

Să-nceapă ploaia ei, fără măsură,
Sădind vecia slavei lui Cristos
Cu soarele iubirii drept prinos
Şi izbăvirea, mugur de Scriptură.