În cinste, Te voi urma!
Dă-mi putere Tată Sfânt
Rugăciunea, s-o iubesc
Cât trăiesc pe acest pământ
Numele Tău, să-L cinstesc
În genunchi să mă așez
Să nu-mi pară greu deloc
În Tine e al meu crez
Tu ești azi pe primul loc
Căci am experimentat
Fără Tine, nu-s nimic
Și toate le-am cercetat
Am văzut cât sunt de mic
Numai sfânta Ta iubire
Chiar de jos, m-a ridicat
Azi mă îndrept spre fericire
Spre Tine, cel sfânt și drag
Rugăciunea-i cheia mea
Cu ea pot ca să pătrund
În Împărăția Ta
Lângă Tine să ajung.
Nu este nimeni pe lume
Care pace să-mi aducă
Numai Tu și al Tău Nume
Pot la cer, să mă conducă
De sunt trist Tu risipești
Teama și durerea mea,
Fiindcă Doamne mă iubești
Mă vrei înaintea Ta,
Mă vrei sfânt și izbăvit
Ca să stau la cer cu Tine
De toate iertat, smerit
Să trăiesc, să-mi fie bine.
Tu ești raza mea de soare
Ești lumina ce mă duce
Spre a cerului splendoare
Care bucurii-mi aduce
În cinste, Te voi urma
Sus la cer, în veșnicie
În Împărăția Ta
Să-Ți slujesc cu vrednicie!
Amin
Câmpia Turzii, 19 februarie 2023