Ah, Doamne, suntem rupți cu toții
De suferință și durere...
Ce greu e-n valea umbrei morții...
Când și-ultima speranță piere...

Noi nu suntem doar lut, doar tină;
Avem simțiri adânci, profunde;
Și vrem cei dragi să ne-aparțină
Oricât, oricând, oricum, oriunde.

Este normal ca să existe
O foarte strânsă atașare;
În astfel de momente triste
Ruptura sfâșie și doare...

Ce poți să spui... Nu sunt cuvinte...
Alină suferința, Tată!
Păstrând întreagă-a noastră minte,
Ridică-ne încă o dată.

Inimii frânte, stoarse, care
Nici să suspine nu mai poate,
Dă-i pacea Ta, dă-i vindecare,
Și umple-i golurile toate.

Prezența Ta fă-o simțită
Chiar fizic, ca o mângâiere;
Cu vocea-Ți caldă, liniștită,
Condu-ne pașii, prin durere.

Biruitori ne scoate, Tată,
Și dă-ne-un suflu nou de viață;
Prin voia-Ți sfântă și curată,
Pășind încrezători în față.

Ca și o piatră prețioasă
Să strălucim 'n-a Ta cunună,
Când Tu ne vei chema Acasă...
Da, vom fi toți iar împreună!

O, ce balsam, ce-ncurajare
Este nădejdea revederii!
O, dă-ne, Tu, la fiecare,
Azi, siguranța Învierii!

Poate că planu-Ți niciodată
Nu-l vom pricepe-n întregime...
Cu Duhul Tău, viața toată
Ne-o umple, ca la Cincizecime.

Și râuri mari de apă vie
Din noi să curgă, Doamne-ntruna
Țâșnind apoi spre Veșnicie,
Înspre Izvor, pe totdeauna.

Amin.
19 feb 2023