Atunci lumina ta va răsări
Ca ziua în amiaza mare
Iar Dumnezeu te va călăuzi
La pajiști verzi și la izvoare

Atunci El sufletu-ți va sătura
Chiar și în locuri fără apă
Și iar plin de putere vei lucra
Căci Domnul pe ai Săi i-adapă

Unii postiți doar ca să vă certați
Alții, să vă ciorovăiți
Dar oare-așa ați fost voi învățați
În casa Domnului să fiți?

Cum vi se va-auzi strigătul sus?
Lăsându-vă-n voia pornirii?
Legați din zori pân' la apus,
În lanțurile amăgirii?

Să-ți chinui sufletul o-ntreagă zi?
Să stai în sac și în cenușă?
Sau să-ți pleci capul ca un pipirig...
Sluțindu-te ca o păpușă?

Iată dar omule adevăratul post
Plăcut și drag Divinității
Nu o înfometare fără rost
Ci rupe lanțurile răutății

Dă drumul grabnic celor asupriți
Și rupe orice fel de jug
Dă înapoi celor năpăstuiți
Dar cu dreptate, fără vicleșug

Împarte-ți pâinea cu acel flămând
Și adu-i pe săraci în casa ta
Și fă-ți rob ascultării orice gând
Și astfel pace-n suflet vei avea

Atunci lumina ta va răsări
Ca zorile plăcutei dimineți
Și vindecarea ta va încolți
Și vei avea frumoase bătrâneți