Un călător de drum lung obosit,
Sub un stejar,de-amiază s-a oprit.
S-a pus un pic pe spate să se-ntindă,
Şi printre ramuri sus,zări o ghindă.

Şi-a adus aminte-atuncea că-ntr-un an,
Îi crescuse în grădină un bostan.
Era mare..ca piatra,foarte greu,
Şi-a început a-L judeca pe Dumnezeu!

Doamne... Tu,care toate le-ai creat,
De ce dovleacului i-ai dat
O rădăcină atît de mică,
Un vrej subţire care-i o nimică?
Iar pentru ghinda cea uşoară,
Ai făcut ca să răsară...
Ditamai copac de mare,
Ca s-o ţină în picioare?!!

Eu cred că invers trebuia pus;
Ghinda jos ,dovleacul sus!

Tot judecînd pe Creator,un somn uşor la prins,
Şi-n adiere de vînt,ghinda mică s-a desprins..
Printre ramuri, îi căzuse chiar pe nas,
Şi drumeţul atunci c-o lecţie a rămas;

Speriat,se sculă de jos şi-apoi plecă mirat
De-atuncea el pe Domnul n-a mai judecat.
Şi tot de-atuncea zise mai tot anul:
Bine că n-a pus Domnul sus în pom bostanul!

Brisbane 10 ianuarie 2003